Angers, ziua 3: Sentimente, franceză și flori
- Larisa N. & Matei C.
- Apr 8, 2025
- 2 min read
Dis de dimineață ne-am trezit pentru o nouă zi plină de activități și surprize neașteptate. Am început cu o mică întârziere a tramvaiului, dar într-un final, am reușit să ajungem la timp la cantină, pentru a lua micul dejun. Primul curs a fost o combinație între istorie și geografie, unde învățat numeroase informații despre UE. Ziua a continuat în aceeași temă, cursurile de franceză și engleză bazându-se tot pe Uniunea Europeană și importanța sa. Am descoperit lucruri noi despre obiectivele UE, despre programele Erasmus+ și despre cooperarea dintre țările vecine.
La prânz am comunicat cu ceilalți elevi la cantină, aceștia obișnuindu-se deja cu prezența noastră aici. După terminarea orelor, am pornit entuziasmați spre descoperirea unor noi locuri în Angers. Am vizitat Catedrala “Saint Maurice”, fiind impresionați de arhitectura și istoria locației. Ne-am continuat plimbarea la “Galerie David d’Angers”, unde am admirat în detaliu fiecare operă de artă și am discutat despre istoria din spatele acestora. Într-un final, am pornit spre Grădinile Muzeului Artelor Frumoase, care ne-au fascinat prin frumusețea lor desăvârșită, depășind cu mult așteptările noastre și oferindu-ne o experiență vizuală cu totul aparate, diferită de cea a grădinilor cu care suntem obișnuiți în România.
Ziua a sfârșit cu o “eliberare în natură”, așa cum spune Madame, în care am căutat suveniruri și ne-am bucurat de vremea însorită. Așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine!

Astăzi a fost o zi minunată. Ne-am trezit dimineața, iar la ora 7 am plecat spre campus. După un mic dejun franțuzesc am început cursurile de astăzi, la prima oră ne-am reîntâlnit cu doamna Toma la ora de franceză, facând un kahoot și am creat legături noi în grupele în care am fost puși prin intermediul francezei și spiritului competitiv.
După o scurtă pauză am început ora de economie unde doamna profesoară a făcut subiectele bilinguale incluzând atât aspecte din economia română cât și cea franceză, persoanele de la clasa cu care am lucrat au fost foarte drăguțe și comunicative arătându-ne și aranjamentele lor florare, fiind la profilul florist.
Prânzul a fost unul chiar vesel, iar mâncarea că în fiecare zi bună. Ultima ora am avut ceva ce pot descrie numai că educație socială, domnul profesor a fost drăguț, ne-a dat o fișă de lucru în care am descris ce este un sentiment și să scriem un text argumentativ scurt despre sentimente.
După ce am finalizat cursurile am făcut o scurtă vizită catedralei, am vizitat galeria David unde erau expuse o mulțime de statui din piatră foarte bine detaliate, ne-am reconectat cu natură, relaxându-ne în grădina de acolo, după o scurtă oprire la casă Adam pentru a lua câteva suveniruri celor dragi, am pornit spre jardin unde peisajul era spectacular, cu flori în orice centrimetu de parc pe care-l puteai vedea, cu lacuri și râuri mici la dimensiune dar spectaculoase, după ce vizită noastră acolo s-a sfârșit am plecat spre hotel unde după un incident cu o baghetă am reușit să faire dodo.






Comments